marți, 27 decembrie 2011

O afacere care n-a ajuns inca la noi: prieten de inchiriat 

Intra in categoria de afaceri inedite pe care vi le prezentam, in special in week-end.

Afacerea aceasta n-a ajuns inca la noi, desi in multe tari din Occident, dar si in Rusia, a prins. In ziare, si chiar online, apar tot mai des anunturi de genul: "inchiriem prieten cu ziua" sau "inchiriem consilier shopping cu ora", "arendam persoana pentru conversatie" sau chiar "inchiriem sotie, fara servicii sexuale".

Pare ciudat, dar, la asemenea oferte, nu lipsesc deloc clientii, iar beneficiile investitorului sunt pe masura.




Pentru ca problema sa nu para confuza, portalul infociac.ru citeaza cateva anunturi mai detaliate si edficatioare, asa cum le-a preluat din internet:

"Va oferim un prieten grijuliu si intelept, care poate sustine o disputa in contradictoriu, va asculta cu atentie, va poate tine companie, va poate insoti in deplasarile dvs, pentru ca sa nu va simtiti singur. Va fi prietenos, amabil si energic, dupa preferinta dvs". 

Sau:

"Oferim consilier shopping. Va va ghida la cumparaturi, va va da sfaturi bune, nu va va dezamagi. In plus, nu va va cicali ca sotia". 

Sau inca:

"Oferim un prieten spiritual si prietenos, capabil sa va distreze oaspetii, creind buna dispozitie. Stie 1001 bancuri". 

Sociologii care au studiat acest fenomen, au considerat ca initiativa este cat se poate de bine venita, intruct de multe ori un strain este mai bun sfatuitor decat unul de-ai casei, iar petnru persoanele singure poate constitui solutia excelenta.

Afacerea castiga teren in multe domenii. In Germania, fanii unui club din Gottingen au simtit ca aici este loc de o afacere mai de proportii si s-au constituit intr-o asociatie in toata regula, gata sa organizeze grupuri de "suporteri" pentru orice echipa, pe orice teren, chiar si in deplasare.

Se pare ca au si inceput sa apara anunturi in zona: "inchiriem suporteri. Plata cu ora, plus cafea si sandviciuri. Exclus scandal si violente".

In SUA, se inchiriaza in mod curent ghizi sau consilieri de shopping, dar si sotii cu ora, cu ziua, sau cu saptamana. Cu lunile foarte rar, iar cu anii niciodata.

Acolo a aparut si un anunt antologic: "oferim sofer care sa plimbe masina in jurul magazinului, atunci cand sunteti la cumparaturi, dar locuri de parcare nu exista".

Noi n-am ajuns inca la asemenea faza de dezvoltare, cu afacerile. Abia suntem in faza celor cu spalatul parbrizului la intersectii. Fara anunt, fara online si chiar fara sa-ti dai seama.
Autor: ziare.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu